FEMEI, CARE AU SCHIMBAT LUMEA

Marile invenţii ale femeilor spun foarte multe despre modul lor de viaţă, despre problemele pe care le au de înfruntat sau despre locul lor în societate. Până la începutul secolului XX, invenţiile patentate de femei sunt legate, în temei, de creşterea copiilor şi de gospodărie. De la jumătatea secolului XX, creativitatea şi geniul femenin au dat lumii numeroase invenţii în medicină, chimie, fizică sau tehnologie informaţională. Primele menţinui despre invenţii ingenioase şi extreme de utile ale unei femei vin din Antichitate. Născută în Egipt, Hyratia este considerată prima femeie inventator a lumii. La începutul secolului al IV-lea  a fost unul dintre profesorii apreciaţi ai Universităţii din Alexandria. Hyratia preda filosofia după Platon, matematica, astronomia şi a inventat un astrolab pentru a calcula poziţia astrelor, un aparat pentru distilarea apei şi diverse instrumente tehnice.

Josephine Cochran

În anul 1889, o americancă dă lovitura în universal tehnologiei dominat de bărbaţi şi inventează … maşina de spălat vase. Josephine Cochran nu era inginer, dar îi plăcea să dea petreceri şi servitorii ei abia făceau faţă la spălatul vaselor. “Dacă nu a inventat nimeni până acum o maşină de spălat vasele, am s-o fac eu!”, ar fi exclamat Josephine, sătulă de harababura din bucătărie. Şi s-a ţinut de cuvânt. Astăzi, invenţia ei este larg răspândită.

Mary Phelps Jacob

Ca şi Josephine Cochran, Mary Phelps Jacob a fost una dintre americancele care au schimbat viaţa femeilor din întreaga lume. Ea a inventat sutienul, un obiect absolut indispensabil în garderoba femeilor. Mary îşi cumpărase o rochie de seară fină şi decoltată, pe care însă nu putea purta cu un corset obişnuit, aşa cum era moda vremii. Problema a fost rezolvată repede! Cu două batiste de mătase şi o panglică roz, Mary a „meşterit” sutienul, invenţie pe care a vândut-o pe o sumă frumoasă companiei Warner Corset.

Mary Anderson

Dacă vi se pare normal ca o femeie să fi inventat maşina de spălat vase, este surprinzător faptul că tot o femeie a inventat un accesoriu. Mary Anderson folosea des taxiul în interes de serviciu, dar în zilele ploiase o enervau şomerii care se opreau să cureţe parbrizul cu mâna. Tot pe ploaie, a mai suferit şi câteva accidente din cauza vizibilităţii reduse şi atunci s-a hotărât să ia măsura. Aşa în anul 1903 a părut primul ştergător de parbriz, iar în zece ani toate taxiurile din New York erau echipate cu invenţia ei.

Mary Dixion Kies

Primile invenţii realizate de reprezentantele sexului frumos aparţin femeilor din America. În 1809 este anul în care prima dată o femeie a primit un patent pentru invenţia sa. Mary Dixion Kies a reuşit să învingă mentalitatea conform căreia numai bărbaţii puteau fi inventatori şi a primit patentul pentru un procedeu  de ţesut firele de mătase.



Marion Donovan

Tinerele mămici care folosesc scutecele „pampers” ar trebui să fie recunoscătoare lui Marion Donovan. Mama a doi copii şi sătulă să tot schimbe aşternuturile de câteva ori pe zi, Marion a avut ideea genială de a înbrăca scutecele obişnuite într-o bucată de plastic. Această idee genială i-a venit în anul 1950. Pentru primul scutec, cusut la maşina ei de acasă, a folosit perdeua de la duş şi l-a pus numele „bărcuţa”. A pus capse în loc de ace de siguranţă şi a încercat să îşi vândă invenţia unor fabrici, dar nimeni nu a băgat-o în seamă. În câteva luni a luat patentul şi şi-a deschis propria afacere care a înregistrat imediat succes. Abia zece ani mai tîrziu, Victor Mills a folosit ideile lui Marion şi a creat Pampers.

Ruth Handler, mămica păpuşii Barbie

Dar cine este „mămica” renumitei păpuşi? Îi spune Ruth Handler – o simplă americancă, care avea doi copii. Ideea i-a venit când a văzut că fetiţei ei îi face mare plăcere să se joace cu păpuşi care arată ca adulţii, făcute din hârtie. Păpuşa a fost numită Barbie după numele fetiţei lui Ruth Handler, Barbara. Până la apariţia ei, toate păpuşile din lume arătau ca bebeluşii. Barbie a fost introdusă în lume într-un mare magazin din New York. Prima carieră a lui Barbie a fost cea de manechin de modă pentru adolescenţi. De-a lungul anilor, Barbie a abordat peste 80 de profesii: dentist, astronaut, star rock, candidată la preşedinţie, profesoară, medic veterinar, soldat, cântăreaţă. Barbie-şcolăriţa a apărut în 1964. În 1975 a apărut păpuşa-atlet olimpic. În 1985 ea a primit primul său computer. Numele întreg al păpuşii Barbie este „Barbie Millicent Roberts”. Are cinci surori: Skipper, apărută în 1964, Tutti, Stacie – 1992, Kelly – 1995 şi Krissy, apărută în 1999. Barbie are şi un prieten pe nume Ken, numit după numele fiului Ruth Handler. În Europa, păpuşa Barbie a venit în anul 1961. Acum, îndrăgita jucărie este fabricată în mai mult de 140 de ţări din lumea întreagă şi a reprezentat peste 45 de naţiuni diferite. În 1980 ”s-au născut” primele păpuşi Barbie negresă şi hispanică. Păpuşa Barbie are 43 de animele de casă: 21 de câini, 12 cai, 3 ponei, 6 pisici, un papagal, un cimpanzeu, un urs panda, o girafă şi o zebră. Din 1959 au fost produse mai mult de 1 miliard de costume pentru Barbie şi prietenii ei. Hainele au fost create de mari desingneri de modă, cum ar fi Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry  Ellis, Oscar de la Renta and Bob Mackie. Semnătura coloristică a lui Barbie este „rozul Barbie”.

Vă dorim lectură plăcută, vă aşteptăm cu opinii şi comentarii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cele şapte vârste ale femeii de Rosemary Leonard

Biblioteca Publică „Alexandru Donici", filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău: Cenaclului literar-artistic „Lumina Sufletului”