LEGENDA BRADULUI
Legenda spune că atunci când a venit prima
toamnă pe lume toate păsările s-au grăbit să plece spre ţări mai calde. Una
singură mai rămăsese: o păsărică mică şi zgribulită, pe o creangă de la
marginea codrului. Avea, sărăcuţa, o aripă ruptă şi nu putea să zboare prea
mult. S-a dus să ceară ajutorul unui copac, căci acesta, având rădăcini, de
bună seamă că nu va pleca nicăieri şi va şti cum să înfrunte frigul şi crivăţul
iernii. S-a dus mai întai la stejar, văzându-l mai falnic:
- Te rog frumos, lasă-mă să trăiesc
printre ramurile tale, căci vine iarna şi voi muri fără adăpost!
- Nu pot, i-a răspuns semeţ stejarul,
nu vreau să-mi mănânci ghindele.Caută-ţi de drum!
S-a dus, biata păsărică şi la un fag,
dar nici acesta nu s-a îndurat să o găzduiască:
- Îmi pare rău, i-a zis fagul
îngrijorat de vântul ce se înteţea. Am deja destule griji şi iarna o să fie
grea. Nu pot să te ajut !
Şi tot aşa mergea de la un copac la
altul... Biata păsărică nici nu ştia încotro să se mai îndrepte, când, trecând
pe lânga brad, auzi spre mirarea şi bucuria ei:
- Ei, păsărică, nu te mai frământa I
Dacă vrei, rămâi la mine. Poţi sta pe oricare dintre crengile mele şi împreună
vom trece noi şi peste iarna ce vine!
Bucuroasă, pasărea îşi făcu degrabă un
culcuş pe una dintre ramurile bradului. Şi chiar din noaptea aceea vântul rece
începu să sufle. Palide, una câte una, frunzele pomilor cădeau la pământ. Doar
frunzele bradului rămâneau verzi, toţi fiind uimiţi de aşa minune. Şi vântul se
mira nespus, aşa că s-a dus chiar inaintea Creatorului:
- Doamne, lasă-mă să scutur şi frunzele
bradului, aşa cum fac cu toţi copacii. ..
- Nu, i-a răspuns Dumnezeu vântului.
Bradului să nu-i faci nimic, căci a fost bun cu biata păsărică ! De el să nu te
atingi! Şi de atunci toţi copacii îşi pierd haina lor de frunze şi flori, doar bradul îşi păstrează
totdeauna frunzele verzi, fie vară, fie iarnă.


Comentarii