Pentru noi toţi, iarna nu este numai
anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de
atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnul.
Fiecare popor are propria mitologie,
alcătuită din legende şi povestiri ce explică anumite evenimente importante ale
vieţii indivizilor şi poporului ca întreg
Putem spune că obiceiurile legate de
sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare
bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne
ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de
Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem
o conştiinţă a neamului din care facem parte. In popor se spune că, fără acordul
soţului, Crăciuneasa o adăposteşte pe Fecioara Maria în grajd, singurul loc
cald care mai era liber. Supărat de nesupunerea soţiei, Crăciun îi taie
mâinile, dar Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe
Crăciun la Creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat de pedeapsa lui
necugetată, Crăciun aprinde un rug din cioate de brad în curte şi joacă hora cu
toate slugile lui. După joc, împarte Sfintei Familii daruri păstoreşti: lapte,
caş, urdă, smântâna. De aici, transfigurarea lui Moş Crăciun într-un personaj
mitologic, care aduce de ziua naşterii lui Iisus daruri copiilor. Acest obicei
se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le
aduceau regii-magi, în staul, noului Mesia. Cântecele de bucurie adresate de
slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.
Începând
pe 7 ianuarie până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsuna de glasurile
cristaline ale micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mâna şi
căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă. Obiceiurile, după cum am
mai zis, ţin de conştiinţa poporului pentru că exprimă înţelepciunea populară a
acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Însă cele mai
răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al
Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor
şi tradiţiilor cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea,
pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşti, teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşarii)
- şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în
credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Un obicei foarte cunoscut este
„tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se taie de Ignat, adică în
20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai
îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost
înjunghiat se pune la uscat, apoi se macină si se afumă cu el, peste an, copiii
ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
Un alt obicei foarte cunoscut
este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic verde
simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o
data cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca
noi să dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi
de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul"O,bradfrumos!".
Capra, Ţurca, sunt câteva dintre datinile de Crăciun şi Anul
Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea Moldovei" că "Ţurca
este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei
ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca, capra sau brezaia
umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin
unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Ţurca, Capra îl poartă
unul dintre tinerii mascaţi.
Vă doresc
crăciun fericit!
Comentarii