Prin muzeele Chisinaului

DANSURILE  POPULARE

Dansul nostru popular, face parte din grupul aşa-zis “balcanic” având în genere – ca formă “cercul închis”, jucat de un grup de persoane, sub forma ce o cunoaştem noi sub denumirea de “horă”. Toate jocurile “de doi”, pe care noi, românii, le avem, sunt inspirate şi stau sub influenţa ce s-a produs în viaţa noastră de sat, într-un anumit timp în toate domeniile. De la orientali şi slavi am suferit influenţe numai în ceea ce priveşte forma şi numai într-o măsură oarecare, pe când tema, motivul, rămân cu totul aparte, întrucât firea şi temperamentul nostru ne deosebesc fundamental de ei. Am spus “într-o măsură oarecare”, deoarece s-a prins doar ceea ce ni s-a potrivit, astfel că, în tot folclorul nostru coregrafic, noi nu avem nici un joc individual, aşa cum au orientalii şi slavii. În ceea ce priveşte fondul, tema – în jurul căreia se brodează fie jocul, fie balada, fie cântecul, noi românii, rămânem să ne cântăm şi să ne jucăm “Floricelele”, “Oiţele”, “Coasa”, “Restelul” şi tot ceea ce fac pasiunea şi preocuparea de toate zilele a ţăranului nostru îndrăgostit de câmp şi de casă, în timp ce orientalii şi slavii îşi cântă şi joacă războiul şi lupta sângeroasă, utilizând – în exprimarea lor – iatagane şi săbii, aşa cum flăcăul nostru imită săpatul la câmp sau cositul. Cel mai răspândit şi cel mai general joc al poporului nostru este hora. Prin această denumire, la noi se cunosc un număr nesfârşit de naraţiuni şi se înţelege şi locul unde flăcăii şi fetele se adună pentru joc. Prin “horă” înţelegem toate jocurile cu “formaţii în cerc”, în care jucătorii se ţin de mână. Aşa cum doina este cânt şi poezie specific românească, hora (cu diferitele ei variante) este muzică şi mişcare ritmică, în care găsim acelaşi specific. “Hora e temelia jocului, a jocului nostru”, cum spune inspirat Vlahuţă în “România pitorească”. Cultivarea dansurilor naţionale e un mijloc nu numai de educaţie fizică, ci şi de educaţie în unul din aspectele cele mai esenţiale ale naţiei însăşi. Educaţia fizică şi sportul nu sunt străine folclorului, adică poporului, ca preocupare. Rădăcinile sportului sunt bogate, sănătoase şi frumoase, pentru că ele se hrănesc din folclor. Marea majoritate a jocurilor populare din zona Neamţului şi Valea Bistriţei, sunt colorate într-un mod deosebit de impresionant de strigăturile pe care jucătorii le folosesc în timpul dansului. Felul în care strigă aici, diferă foarte mult de cel în care strigă munteanul, olteanul, bănăţeanul sau ardeleanul. Prin aceste locuri, strigăturile sunt spuse în aşa fel încât ai impresia că ele sunt mai cântate şi aceasta se observă mai ales în jocurile lente, unde jucătorii execută şi uşoare legănări de corp. Scopul principal pe care l-am urmărit, a fost acela de-a ajuta educatoarele – instructoare a echipelor de dansuri populare să-şi îmbogăţească repertoriul cu o mică parte din cele mai reprezentative jocuri locale. Voi prezenta acum o serie de dansuri populare.