INVENŢII ŞI INVENTATORI
Descoperii accidentale
Louis Pasteur spunea: „Şansa
favorizează minţile pregătite”. Vorbele lui Pasteur ramân valabile şi în cazul
unor descoperiri accidentale. Oamenii de ştiinţă care au făcut aceste
descoperiri erau pregătiţi pentru ele. Ei au fost capabili să vadă mgia dintr-o
eroare, coicidenţă sau dintr-un obstacol. Astfel au apărut lucruri care au
revoluţionat evoluţia omenirii.
ZAHARINA
Descoperirea zaharinei se datorează întâmplării – omul de ştiinţă Costantin
Fahlberg nu s-a spălat pe mâni după ce s-a întors d ela birou. Iată cum s-au
produs lucrurile. În 1879, chimistul încerca să noi utilităţi pentru smoala de
cărbune. Revenit acasă după o zi productivă l muncă, Fahlberg s-a aşezat la
masă, uitând să se spele pe mâni. El a
observat că rulourile pe carele mânca erau foarte dulci. Şi-a întrebat soţia
dacă a adăugat un mou ingredient în mâncare, ea însă a negat. Atunci, Fahlberg
a realizat că gustul se datorează mânilor sale murdare. A doua zi s-a întors în
laboratorul său şi început să îşi guste munca... până a descoperit zaharina.
PRAFUL INTELEGENT
În timp ce Jamie Link, studentă la Universitatea din California, lucra la proiectul
de doctorat în chimie, o bucată de silicon a explodat pur şi simplu. Imediat
după acest moment, studenta a observat că micile bucăţi de silicon, rezultate
din explozie, funcţionau în continuare ca senzori. Jamie Link a primit pentru
„praful intelegent” un premiu de invetică în 2003. Micii senzori pot fi
utilizaţi pentru a motoriza puritatea apei potabile sau a apei de mare, pentru
a indentifica diferite particule biologice sau chiice din aer şi chiar pentru a
localiza şi a distruge tumorile in corp.
COLA
A fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp ce
încerca să prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat mai multe
ingrediente, a căror identitate este păstrată secretă şi acum, şi aşa a luat
naştere cea mai celebră băutură răcoritoare. Cola a fost comercializată timp de opt ani în
farmacii ca medicament, înainte de a deveni suficient de populară pentru a fi
vândută în sticle.
TEFLONUL
A fost descoperit de chimistul Roy Plunkett, în timp ce încerca să obţină
un tip de chlorofluorocarbon, care să poată fi folosit pentru refrigerare. El
credea că dacă va reuşi să determine un compus numit TFE să reacţioneze cu
acidul clorohidric, va putea obţine refrigeratul dorit. Pentru a începe experimentul, Roy Plunkett a
luat o cantitate mare de gaz TFE, l-a răcit, apoi l-a presat în canistre,
pentru a putea fi astfel depozitat, până
când va fi gata pentru utilizare. Când a
venit momentul să deschidă recipientul
în carea se găsea TFE, Roy Plunkett nu a mai găsit nimic. Gazu
dispăruse. A scuturat canistra şi din recipient au căzut mai mulţi fulgi albi. Fulgii au fost mai apoi
predaţi altor cercetători de la Institutul
Dupont, care au creat telefonul în forma în care îl ştiam
astăzi.
CAUCIUCUL VULCANIZAT
A fost descoperit de Charles Goodyear în timp ce încerca să creeze un tip
ce cauciuc rezistent la frig şi la căldură. Într-o zi, Charles Goodyear a
vărsat din greşeală într-un cuptor un amestec de cauciuc şi sulfură. El a
observat că amesteculs-a întărit puţin, însă putea fi utilizat în continuare,
deşi stătuse la o temperatură ridicată. Cauciucul vulcanizat dscoperit de el este folosit acum
pe scară largă de la cauciucuri pentru maşini la încălţăminte sau la fabricarea
pucului de hochei.
PLASTICUL
A fost descoperit, de asemenea, din greşeală, de chimistul Leo Hendrik
Baekeland. El încerca să obţină o alternativă mai ieftină pentru bachelită. În
timpul experimentelor sale, Leo Hendrik
Baekeland a obţinut accidental un amestec maleabil care putea reyista la
temperaturi ridicate fără a se distorsiona. Dea atunci, plasticul este utilizat
pe scară largă.


Comentarii