PASIUNE ŞI ADMIRAŢIE PENTRU GRIGORE
VIERU
„A rămas cerul fierbinte şi gol...”
N. Labiş
Începutul fiecărui an ne aminteşte de cineva drag sufletului nostru, de-o enormă
a neamului românesc, de trecerea în lumea eternităţii a celui care a fost, cum
spune Eugen Simion, „un spirit mesianic... poet al lacrimilor, al lumii...” - Grigore
Vieru.
Lumina poeziei sale însă rămâne una veşnic neadumbrită şi constituie un refugiu
lăuntric al tuturor oamenilor de bună-credinţă care l-au cunoscut, îl citesc
şi-l studiază. Grigore Vieru a fost şi este poetul, ca nimeni altul, cîntat şi
apreciat de toate vârstele. Neamul nostru are sufletul plin de poezie şi încă
mai tînjeşte după ea, deoarece nu în zadar se spune în frumoasa romanţă: „nu e
om să nu fi scris o poezie”. Citindu-i versurile, revenim, în anii copilăriei,
ne reîntoarcem la casa părintască, reauzim vorba mamei, ne cultivăm şi ne
creştem dorul de patrie, neam şi Ţară. Cu poezia lui Grigore Vieru reînviem
graiul, înnobilăm dragostea, îl slăvim şi-l înveşnicim pe Eminescu. Poate unii
n-au avut simpla ocazie să-l întâlnescă şi să-l audă pe viu, însă chipul lui se
reflectă în imaginaţia transpusă pe foaie, în creaţiile lor. Sinceritatea
copilăriei este una indiscutabilă, de aceea ei sunt cei ce spun nu de dragul
cuvintelor dar ca rezultat al inocenţei propriilor emoţii şi trăiri interioare.
Grigore Vieru a rămas poetul cu „nume
curat”, inedit şi va rămâne unic prin veşmîntul său poetic. El va rămâne
etern, deoarece, cum spunea Ioan Alexandru, „a scris o poezie care este viaţa de toate zilele în sufletul omului”.
Comentarii